Antena3 anunta ca Sechelariu a fost transferat la o clinica din Viena

0

sechelariu - vienaPostul de televiziune Antena3 a anuntat, in cadrul unei stiri difuzate duminica de mai multe ori, ca fostul primar al Bacaului – Dumitru Sechelariu – a fost transferat la un spital din Viena, in vederea continuarii tratamentului la boala de care sufera. Transferul lui Sechelariu survine unui comunicat dat publicitatii in cursul saptamanii de conducerea spitalului din Bucuresti la care fostul edil fusese adus, in regim de urgenta, de la o clinica din Iasi. Potrivit comunicatului, Sechelariu a fost supus unei interventii chirurgicale la coloana, starea sa post-operatorie fiind apreciata drept favorabila de echipa de medici care l-a operat.

Desi in prima faza presa centrala a speculat pe marginea transferarii pacientului la o clinica din afara tarii, publicand zvonuri conform carora medicii vienezi ar fi refuzat sa-l preia pe Sechelariu data fiind starea sa precara de sanatate, fostul primar va fi tratat – dupa cate se pare – de o echipa de reputati specialisti, de la o cunoscuta clinica medicala din capitala Austriei.

Starea de sanatate a fostului primar al Bacaului a cunoscut o inrautatire treptata, in urma cu doua saptamani Sechelariu fiind dus la un spital din Iasi in vederea efectuarii unor investigatii medicale amanuntite. Acestea au relevat o afectiune cronica la nivelul coloanei vertebrale. In urma cu o saptamana, Sechelariu a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucuresti, unde a fost operat in regim de urgenta la coloana, medicii din Capitala reusind stabilizarea pacientului. Potrivit informatiilor aparute in presa centrala, fostul primar al Bacaului ar suferi, de fapt, de o afectiune pulmonara, tratarea acesteia necesitand internarea intr-un spital de specialitate din strainatate.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.