Ansamblul Busuiocul organizeaza Festivalului Național de Folclor „Ion Drăgoi”

0

Ansamblul Folcloric „Busuiocul” al Consiliului Județean Bacău în parteneriat cu Televiziunea Româna şi Primăria Bacău, organizează miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 18,00 la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, ediția 2022 a Festivalului Național de Folclor „Ion Drăgoi”.

            Conceput ca un proiect cultural de anvergură, festivalul și-a asigurat, încă de la debutul din 1992, un loc distinct în calendarul manifestărilor dedicate promovării și valorificării folclorului muzical-coregrafic, făcându-și din omagierea celui ce a fost „violonistul desăvârșit”, inegalabilul interpret al folclorului instrumental moldovenesc Ion Drăgoi, unul dintre obiectivele sale prioritare.

            Ca și la edițiile anterioare, festivalul va fi animat de orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului, de o serie de soliști vocali și instrumentiști de notorietate din România și Republica Moldova, dintre care îi amintim pe Zinaida Bolboceanu, Alexandru Pugna, Paul Anania, Tudor Ungureanu și Grupul vocal-instrumental „Ștefan Vodă”, Constantin Lătărețu, Bogdan Firu, Ștefania Narenji, Vasilica și Maria Tătaru, Alexandru Pal, Roxana Reche, Anastasia Ciobanu, Paula Florescu, Ștefan Glăvănescu, Tudor Atomi, Maria Neculcea, Georgiana Păduraru, Eliza Pricop, Oana Crețu, Tamara Ancuței,apreciatul Grup vocal bărbătesc al Ansamblului, Grupul vocal feminin „Flori de câmp”, „Fetele din Botoşani”, precum și grupurile de suflători și de violoniști coordonați de acordeonistul Victor Coman.

            Programul Festivalului Național de Folclor „Ion Drăgoi” se va derula sub coordonarea producătoarei Roxana Pletea, va fi prezentat de realizatoarea emisiunii Tezaur Folcloric, Gheorghița Nicolae și vă va oferi alte plăcute surprize, urmând a fi transmis de Televiziunea Română în cadrul emisiunilor sale de gen.

            Între acestea, vă dezvăluim deocamdată doar prezența pe afiș a creațiilor componistice ale reputatului compozitor și dirijor Constantin Arvinte, „Drăgoiana” și „Rapsodia băcăuană”, scrise special pentru reputatul ansamblu băcăuan. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0234523357 sau la sediul din Bacău, strada Trotuș nr. 6 A.

Comunicat de presa


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.