Ansamblul Busuiocul organizeaza de Ziua Nationala a Romaniei un spectacol de muzica si dansuri

0

Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Filarmonica „Mihai Jora”, vă invită marți, 30 noiembrie 2021, orele 14, la Sala „Ateneu”, să omagiem și să sărbătorim împreună Ziua Națională a României.

Iubitorii de țară și ai tradițiilor populare autentice vor avea și de această dată prilejul să se reîntâlnească cu nestemate ale folclorului muzical-instrumental și cu suite de dansuri din toate provinciile românești, reunite într-un spectacol cu adevărat înălțător și încărcat de vibrația specifică marilor sărbători ale sfârșitului de an.

            Alături de numerele oferite cu generozitate de orchestră și de formația de dansuri ale Ansamblului „Busuiocul“, pe scena Ateneului vor mai evolua soliștii Georgiana Păduraru, Ana Maria Dancă, Paula Florescu, Florin Popa și Mihaela Farcaș, precum și apreciatul Grup vocal „Flori de câmp”. Coregrafia și regia artistică aparțin maestrului coregraf Petre Vlase, managerul instituției, conducerea muzicală e asigurată de acordeonistul Victor Coman, iar prezentarea spectacolului va fi făcută de Georgiana Păduraru.” au anuntat organizatorii

            Intrarea este liberă, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară impuse lege. Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0234523357 sau la sediul din Bacău, strada Trotuș nr. 6 A.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.