Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea valabilă în intervalul 29 septembrie, ora 10:00 – 2 octombrie, ora 10:00. Potrivit meteorologilor, vremea va fi rece, cu temperaturi maxime între 11 și 20 de grade și minime între 1 și 10 grade, valori mai scăzute fiind așteptate în depresiuni.
Ploi moderate cantitativ vor fi prezente în cea mai mare parte a țării, iar în estul Transilvaniei și jumătatea nordică a Moldovei se vor acumula 20–25 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1700 m, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, urmând să se depună strat de zăpadă de 5–10 cm.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, informarea va fi actualizată prin avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.

