Angajatii MAI au aplicat 50 de amenzi, in prima noapte cu restrictii

0

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, echipajele de poliție, jandarmerie şi poliţie locală aflate în serviciu pe raza județului Bacău, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

În acest context, în noaptea de 09/10 noiembrie a.c., la activităţile de verificare au participat forţe de ordine, din cadrul poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei locale, care au legitimat 151de persoane şi au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.100 de lei. 

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

 -deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

-deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 

-deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 

-deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Comunicat de presa

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.