O angajată CFR care lucra ca impiegat de mișcare în Stația Galbeni, județul Bacău, a fost agresată chiar în biroul de serviciu. Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură Iași, o persoană ar fi intrat fără drept în spațiul cu acces restricționat și ar fi lovit-o pe femeie în zona capului cu receptorul telefonului fix.
Incidentul s-a produs în Biroul de Mișcare al stației feroviare. În timpul agresiunii, au fost distruse și mai multe bunuri aflate în dotarea unității, printre care monitorul unui calculator și telefonul de serviciu.
„Potrivit informațiilor existente la acest moment, persoana în cauză a pătruns fără drept în Biroul de Mișcare și a agresat salariata, lovind-o în zona capului cu receptorul telefonic. În urma incidentului au fost deteriorate bunuri din dotarea unității, respectiv monitorul calculatorului și telefonul de serviciu”, au transmis reprezentanții CFR Infrastructură Iași.
Angajata a primit două zile de îngrijiri medicale
Femeia nu a avut nevoie de intervenția imediată a unui echipaj medical, însă a fost înlocuită din serviciu din cauza șocului suferit.
Ulterior, angajata s-a prezentat la un spital din municipiul Bacău, unde a fost consultată și a primit două zile de îngrijiri medicale.
CFR a sesizat organele de cercetare penală
Reprezentanții companiei feroviare au anunțat că au fost sesizate organele competente, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.
CFR Infrastructură a precizat că pătrunderea fără drept în spațiile de lucru cu acces restricționat poate constitui infracțiunea de violare a sediului profesional, prevăzută de articolul 225 din Codul penal.
Ancheta urmează să stabilească identitatea agresorului, motivul pentru care acesta a intrat în biroul stației și întreaga succesiune a evenimentelor.


O cameră de luat vederi în interiorul biroului și una deasupra intrării(adică două=1-2sute de lei) ar duce la evitarea acestor evenimente!