Un angajat al unei instituții financiare din Bacău a ajuns în fața instanței după ce ar fi însușit bani încasați de la clienți. Pe 17 noiembrie 2025, Judecătoria Bacău a fost sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiunea de delapidare.
Potrivit procurorilor, în perioada 9 septembrie 2022 – 20 decembrie 2022, G.S., agent de vânzări în cadrul P.F.R. IFN Bacău, era responsabil de încheierea contractelor de credit și de colectarea ratelor de la cinci debitori. În baza unei decizii unice, acesta și-ar fi însușit fără drept 5.470 lei, bani încasați de la clienți și care trebuiau predați integral instituției.
În urma încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, s-au stabilit următoarele măsuri:
• pedeapsa de 1 an închisoare și interzicerea, timp de un an, a exercitării unor drepturi, inclusiv ocuparea unor funcții publice
• amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani
• obligativitatea participării la programe de reintegrare socială
• respectarea tuturor celorlalte măsuri prevăzute de Codul penal
Inculpatul, asistat de avocatul din oficiu, a recunoscut fapta și a acceptat încadrarea juridică. Autoritățile subliniază că trimiterea acordului la instanță marchează finalizarea anchetei, fără a afecta principiul prezumției de nevinovăție.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok






