Angajări la Penitenciarul-Spital Târgu Ocna. 16 posturi scoase la concurs, din sursă externă

0

Penitenciarul-Spital Târgu Ocna, din județul Bacău, organizează un concurs pentru ocuparea a 16 posturi vacante în sectorul medical, prin recrutare din sursă externă. Cele mai multe locuri disponibile sunt pentru asistenți medicali generaliști, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 4 decembrie 2026.

penitenciar targu ocna
penitenciar targu ocna

Posturile sunt incluse într-un concurs organizat la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), care vizează ocuparea a 67 de funcții vacante în unitățile penitenciar-spital din România.

Candidații declarați admiși vor fi încadrați ca agenți de poliție penitenciară și își vor desfășura activitatea în cadrul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna.

Lista celor 16 posturi disponibile la Târgu Ocna

Potrivit anunțului de recrutare, posturile sunt repartizate astfel:

  • 11 posturi de asistent medical generalist;
  • 1 post de asistent medical șef spital;
  • 1 post de asistent medical șef secție;
  • 1 post de asistent medical laborator;
  • 1 post de asistent medical radiologie;
  • 1 post de agent statistician.

Candidații au dreptul să se înscrie pentru un singur post dintre cele prevăzute în anunțul de concurs.

Înscrierile se fac până pe 4 decembrie 2026

Persoanele interesate pot depune dosarele de concurs până la data de 4 decembrie 2026, inclusiv, la structura de resurse umane a unității penitenciare.

Depunerea documentelor se face de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-15:00.

Condițiile de participare, documentele necesare înscrierii, bibliografia și celelalte informații privind desfășurarea concursului pot fi consultate în anunțul oficial publicat de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.