Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, va fi noul preşedinte executiv al Stelei

0

Rezolvarea problemelor echipei Steaua Bucureşti a venit de la Viorel Hrebenciuc, om de afaceri care va ajuta clubul roş-albastru cu trei milioane de euro pentru ca Steaua să supravieţuiască şi să ajungă în grupele Champions League. Se pare că în conducerea stelistă va fi instalat Andrei Hrebenciuc. Fiul vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor urmează să ocupe funcţia de preşedinte executiv la Steaua.

S-a încercat o rezolvare cât mai rapidă a problemelor financiare, mai ales că vestiarul “fierbe”, jucătorii plecând în vacanţă fără a primi banii de mai bine de trei luni. Conducerea a început să caute un investitor care să ajute de urgenţă cu o sumă considerabilă, mai ales că banii primiţi de la UEFA, din market pool s-au diminuat extrem de mult. Din 4,5 milioane de euro, Steaua nu a mai primit decât 500.000 de euro. Familia Hrebenciuc pare că pune umărul destul de serios pentru ca trupa lui Reghecampf să pătrundă în grupele celei mai importante competiţii din lume şi va susţine financiar campania de transferuri.

Şi pentru ca banii ce vor urma să sosească să fie drămuiţi perfect, în conducerea clubului va fi instalat Andrei Hrebenciuc. Fiul deputatului se va înscăuna în funcţia de preşedinte executiv, post care în acest moment nu este ocupat. “E şi normal să ştie ce se întâmplă cu banii lui, nu? Vrea să ştie cum vor fi investiţi. Ne-a promis că va ajuta clubul cu orice sumă, nu se pune problema de bani, doar să îi cheltuim cu cap”, au povestit surse din conducere.

La inceputul acestei saptamani, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a confirmat pentru o publicatie sportiva ca se va implica financiar in destinele clubului Steaua, parlamentarul lasand de inteles ca „interventia” sa se ghideaza dupa principiul „acum ori niciodata”. Hrebenciuc s-a ferit sa faca publice sursele de unde vor fi atrase fonduri pentru sustinerea clubului, precizand ca intr-o prima faza in conturile societatii vor ajunge aproximativ 3 milioane de euro.

„Da, voi ajuta Steaua! Nu e prima oară când mi se cere ajutorul, am ajutat Steaua şi în trecut şi o voi face ori de câte ori mi se va cere ajutorul. Sunt stelist de mic, ţin mult la această echipă, îmi sunt foarte dragi aceste culori şi e normal, nu? Şi dacă nici acum nu mă implic, când prietenul meu, Gigi, e într-o situaţie nu tocmai plăcută, atunci când!? Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca lucrurile să meargă pe un făgaş normal, însă nu vă pot oferi detalii financiare, vă rog frumos să înţelegeţi“, a declarat – pentru ProSport – Viorel Hrebenciuc.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.