Incidentul privitor la lovirea unui elev al Școlii Gimnaziale Răcătău, comuna Horgești, a fost semnalat în data de 15.02.2023, pe butonul ,,Raportați Bullyingul” de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. La momentul actual, cazul este anchetat atât de unitatea de învățământ și de reprezentanții ISJ, cât și de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
„Informațiile preliminare arată că un elev al școlii, pe timpul pauzei, aflându-se în curte, i-a vorbit vulgar femeii de serviciu. Soțul acesteia, aflându-se în preajmă, auzind injuriile, s-a răstit la copil, atrăgând-i atenția asupra comportamentului jignitor și l-a împins.
Creionând un istoric al sesizărilor, de la punerea în funcțiune a butonului de raportare a bullyingului și violenței școlare, s-au înregistrat următoarele:
• 7.02.2023 – 5 petiții dintre care doar 3 vizau bullyingul
• 8.02.2023 – 2 petiții (despre probleme ce excludeau bullyingul)
• 13.02.2023 – 3 petiții (doar 1 pe bullying)
• 15.02.2023 – 1 petiție (cea de la Răcătău – Horgești).
Astfel, dintre toate, doar 5 sesizări vizează incidente de tip bullying sau violență, acestea fiind în cercetare.
Îndemnăm victimele, martorii sau pe cei care au auzit despre astfel de evenimente nedorite să le semnaleze, să prezinte informațiile concrete pentru a se putea interveni fie prin măsuri ale ISJ Bacău, fie prin colaborarea cu IPJ, cu DGASPC sau alte instituții abilitate.” a transmis ISJ Bacau
Comunicat de presa ISJ