ANAF Bacău: 27 de persoane fizice cu venituri nedeclarate, verificate pentru peste 1,3 milioane de euro

2

Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău derulează în prezent controale asupra a 27 de persoane fizice suspectate că nu și-au declarat integral veniturile. Conform datelor oficiale, transmise pentru BACAU.NET, sumele constatate ca fiind fără sursă identificată se ridică la peste 6,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,3 milioane de euro. Pentru aceste venituri, legislația în vigoare prevede aplicarea unei cote de impunere de 70%, conform art. II pct. 13 din Legea 296/2023 privind măsurile fiscal-bugetare.

La momentul actual, în soldul Inspecției Fiscale Bacău se află 15 verificări documentare și 12 verificări ale situației fiscale personale. Deși verificările sunt derulate de AJFP Bacău, persoanele vizate nu au domiciliul în județ, ci în alte zone ale țării, fiind repartizate prin competența teritorială a administrațiilor financiare. În cazul acestora, organele fiscale au dispus măsuri asigurătorii, inclusiv poprirea conturilor bancare, pentru a asigura recuperarea sumelor stabilite.

Acțiunea face parte dintr-o campanie națională de combatere a evaziunii fiscale și de creștere a gradului de conformare voluntară. Prin aplicarea cotei de 70% asupra veniturilor fără sursă justificată, autoritățile urmăresc să reducă fenomenul de ascundere a banilor din surse neoficiale.

2 comentarii

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.