Ana Guțu, Ministru secretar de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova : “ PMP, singurul partid cu un program politic punctual pentru toate regiunile României”

0

Ana Guțu, Ministru secretar de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova, s-a aflat, vineri, în vizită în județul Bacău, la invitația lui Valerian Vreme, candidatul PMP la funcția de președinte al Consiliului Județean și fost Ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale.
”PMP este singurul partid cu un program politic punctual pentru toate regiunile României și care are înscris obiectivul reunificării celor două state, România și Republica Moldova”, a declarat Ana Guțu.
Ana Guțu a prezentat și oportunitățile financiare și de colaborare oferite de Programul operațional comun România – Republica Moldova, 2021-2027, în baza căruia se pot deschide noi parteneriate între oamenii de afaceri și administrațiile locale din cele două state.
”În Republica Moldova este o problemă în ceea ce privește prelucrarea materiilor prime agricole, astfel că se pot deschide linii de colaborare între firmele de-o parte și cealaltă a Prutului pentru ca procesarea materiilor prime din agricultură să se realizeze în România”, a oferit Ana Guțu un exemplu al oportunităților de afaceri viitoare.
Profesor universitar și având un doctorat în filologie romanică, Ana Guțu a fost timp de șase ani deputat în Parlamentul Republicii Moldova iar din ianuarie 2020 face parte din Guvernul României. A fost președinte al Comisiei de Cultură din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Ana Guțu este Cavaler al Ordinului ”Legiunea de Onoare” a Franței și a fost decorată de președintele Traian Băsescu, având Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.