Amplă acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea consumului de alcool sau alte substanțe

0

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au organizat, în noaptea de 09/10 martie a.c, o amplă acțiune în județ, atât în mediul urban, cât și rural, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool sau alte substanțe, în rândul conducătorilor auto. Au fost reţinute 15 permise de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 8 infracţiuni.

În urma controalelor pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale, la regimul rutier. Pentru conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au constatat 6 infracțiuni. În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat peste 200 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Totodată, conducătorilor auto le-au fost reamintite modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei (Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal).

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.