Proiectul a fost pus în transparență decizională de Primăria Bacău. Sunt vizate mai multe regulamente locale, iar unele sancțiuni ar putea ajunge la limita maximă permisă de lege.
Primăria Municipiului Bacău a pus în transparență decizională, în baza Legii nr. 52/2003, un proiect de hotărâre prin care propune modificarea mai multor regulamente locale. Documentul vizează majorarea unor amenzi și introducerea unor reguli noi pentru curățenie, ordine publică, terenuri, spații verzi, parcări, transport local, taximetrie, estetică urbană și activitatea firmelor din construcții.
Proiectul este inițiat de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu și are la bază modificările legislative aduse prin OUG nr. 7/2026, act normativ care permite consiliilor locale să stabilească amenzi de până la 5.000 de lei pentru contravențiile prevăzute prin hotărâri locale.
Potrivit documentației, Primăria arată că scopul proiectului este ajustarea cuantumului sancțiunilor contravenționale și eliminarea unor suprapuneri între regulamentele locale și legislația națională. În referatul de aprobare este menționat și un bilanț al Poliției Locale Bacău: 24.350 de sancțiuni aplicate, în valoare totală de 13.769.472 lei, dintre care 7.743 au fost avertismente. Separat, pentru neplata tarifului de parcare publică, au fost aplicate 10.539 de sancțiuni, în valoare de 3.569.635 lei, dintre care 2.454 avertismente.
Amenzi mai mari pentru estetică urbană și panouri publicitare
Una dintre hotărârile modificate este HCL nr. 110/2022, privind Regulamentul local de arhitectură și estetică urbană. Pentru mai multe abateri, amenzile propuse ajung la intervale de 1.500-2.500 lei, 2.000-3.500 lei și 2.500-5.000 lei, în funcție de prevederea încălcată.
Sunt vizate inclusiv obligațiile privind mijloacele de publicitate, afișarea mesajelor în cadrul panourilor, precum și numerotarea sau identificarea panourilor publicitare de către operatorii de publicitate. Pentru aceste abateri, sancțiunile pot ajunge până la 5.000 de lei.
Constatarea contravențiilor ar urma să fie făcută, după caz, de Inspectoratul de Stat în Construcții, de organele de control ale administrației locale sau de polițiștii locali.
Proprietarii, obligați să-și întrețină curțile, terenurile, arborii și gardurile vii
Proiectul modifică și HCL nr. 223/2001, privind gospodărirea, păstrarea ordinii și liniștii publice. Una dintre cele mai importante schimbări se referă la obligația proprietarilor sau utilizatorilor de locuințe, anexe gospodărești, curți, împrejmuiri și terenuri de a le menține în stare de curățenie.
În plus, aceștia ar urma să fie obligați să asigure întreținerea și toaletarea arborilor, arbuștilor și gardurilor vii aflate pe proprietate, astfel încât acestea să nu afecteze circulația pietonală sau rutieră, siguranța persoanelor ori aspectul urbanistic al zonei.
Pentru persoane fizice, sancțiunile propuse în acest regulament ajung până la 2.500 de lei. Pentru persoane juridice, amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei.
Reguli noi pentru deșeuri, apă stătătoare și hrănirea animalelor pe domeniul public
Proiectul introduce mai multe obligații noi privind curățenia și sănătatea publică. Printre acestea se află prevenirea și remedierea acumulărilor de apă stătătoare sau ape reziduale care pot produce disconfort, focare de infecție sau riscuri pentru sănătatea publică.
O altă modificare vizează hrănirea animalelor fără stăpân sau a păsărilor pe domeniul public. Aceasta ar urma să fie interzisă în locurile în care poate genera disconfort, murdărie sau riscuri sanitare. Hrănirea ar fi permisă doar în locuri autorizate.
Sunt vizate și abandonarea pe domeniul public sau privat al municipiului a unor bunuri mobile, vehicule, remorci, rulote, tonete, cuști, mobilier sau alte obiecte, în afara spațiilor destinate ori aprobate în acest scop.
De asemenea, proiectul interzice depozitarea sacilor cu deșeuri menajere, a deșeurilor voluminoase sau a altor categorii de deșeuri în coșurile stradale ori lângă acestea. Este vizată și păstrarea deșeurilor în locuințe, curți, grădini, anexe gospodărești ori spații comune, dacă acestea generează mirosuri, disconfort vizual, risc sanitar sau afectează vecinătățile.
Firmele de construcții și proprietarii de autovehicule, vizați de amenzi mai mari
Proiectul modifică și HCL nr. 126/2004, privind obligațiile firmelor din domeniul construcțiilor pentru păstrarea curățeniei și integrității drumurilor publice. Noua formă extinde cadrul și asupra conducătorilor de autovehicule, precum și asupra proprietarilor sau deținătorilor legali de autovehicule.
Pentru faptele prevăzute de acest regulament, sancțiunile propuse sunt de la 1.000 la 2.000 de lei pentru persoane fizice și de la 2.000 la 5.000 de lei pentru persoane juridice.
O prevedere importantă stabilește că, dacă șoferul nu poate fi identificat, răspunderea contravențională revine proprietarului sau deținătorului legal al autovehiculului, dacă acesta nu comunică autorităților identitatea conducătorului auto.
Amenzi pentru proprietarii de animale
În cazul regulamentului privind păstrarea curățeniei de către proprietarii de animale de companie, animale domestice și păsări, proiectul stabilește amenzi pentru persoane fizice între 300 și 3.500 de lei, în funcție de abatere.
Pentru persoane juridice, sancțiunile propuse sunt de la 2.000 la 5.000 de lei. Sunt vizate faptele prevăzute în regulamentul existent, în măsura în care nu sunt săvârșite în condiții care să le transforme în infracțiuni.
Spații verzi și parcuri: sancțiuni până la 5.000 de lei
Proiectul modifică și regulamentul REGISVER, privind organizarea și întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor din municipiul Bacău. Pentru persoane fizice, amenzile propuse variază între 400 și 2.000 de lei, în funcție de fapta comisă.
Pentru persoane juridice, unele sancțiuni pot ajunge la 5.000 de lei. Modificările vizează încălcări ale regulilor privind protejarea spațiilor verzi, folosirea parcurilor și respectarea obligațiilor stabilite prin regulament.
Parcările publice: sancțiuni majorate pentru unele abateri
Proiectul include și modificarea HCL nr. 5/2025, regulamentul privind atribuirea, utilizarea și digitalizarea locurilor de parcare publice cu plată și fără plată din municipiul Bacău.
Pentru anumite abateri prevăzute la art. 24 alin. (1), literele e), j) și l), amenda ar urma să crească de la intervalul actual de 300-1.000 de lei la 500-1.500 de lei.
Primăria motivează această majorare prin necesitatea creșterii gradului de conformare și descurajarea comportamentelor care afectează ordinea publică și gestionarea locurilor de parcare cu plată.
Transport local și taxi: amenzi mai mari pentru abateri
Proiectul modifică și HCL nr. 45/2025, referitoare la serviciile de transport persoane în municipiu pe perioada de tranziție. În acest caz, documentul prevede în principal renumerotarea unor subpuncte și menținerea unor sancțiuni între 150 și 1.000 de lei, în funcție de abatere.
În schimb, pentru taximetrie, modificările sunt mai consistente. Prin modificarea HCL nr. 67/2010, sunt propuse sancțiuni în trei mari intervale: 500-2.500 de lei, 1.000-4.000 de lei și 2.000-5.000 de lei.
Sunt vizate fapte precum comportamentul necorespunzător față de client, refuzul eliberării bonului, pretinderea unei alte sume decât cea înscrisă pe bon, transportul clientului pe alt traseu decât cel optim sau convenit, lipsa aparatului de taxat, lipsa lămpii taxi, lipsa autorizației, refuzul de a se supune controlului ori desfășurarea activității de taximetrie în perioada suspendării autorizației.
Proiectul este în consultare publică
Documentul se află în etapa de transparență decizională. Consultarea publică se face prin publicarea pe site-ul Primăriei Bacău, prin anunț în mass-media locală și prin afișare la sediul instituției din strada Pictor Theodor Aman nr. 94 C.
Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, noile prevederi vor fi puse în aplicare prin Poliția Locală a Municipiului Bacău și structura de Impozite și Taxe Locale.

