Amenzi de 7.600 de lei, aplicate de jandarmii Grupării Mobile Bacău, în prima săptămână din 2024

0

În prima săptămână din anul 2024, prezența jandarmilor Grupării Mobile Bacău în spațiul public, în scop de prevenție și de asigurare a unui climat de securitate al cetățenilor, a impus, pentru unele persoane, luarea unor măsuri de sancționare.

Astfel, în aceasta perioadă, jandarmii au desfășurat peste 40 de misiuni în zona de competență teritorială a unității, atât independent cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice. În acest început de an, a fost acordată o atenție deosebită manifestărilor tradiționale de Anul Nou și religioase, prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului, manifestări la care, an de an, participă un public numeros.

Totodată, jandarmii au acționat în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, iar echipajele de intervenție constituite au intervenit la 5 solicitări ale cetățenilor, făcute prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și la dispeceratul unității. 

În urma acțiunilor desfășurate, jandarmii Grupării Mobile Bacău au legitimat 114 persoane și au constatat 37 de fapte contravenționale, fiind aplicate 20 de amenzi în valoare de 7.600 de lei și 17 avertismente.

Totodată, în misiunile desfășurate în sistem integrat împreună cu polițiștii băcăuani, au fost constatate 2 fapte penale.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.