Politistii bacauani au anuntat ca in ultimele 24 de ore au dat amenzi de peste 60.000 de lei :
„‘În urma activităților desfășurate, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Bacău, echipele mixte de control au efectuat verificări la 191 de societăți comerciale. Totodată, au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, în valoare de 64.500 de lei. De asemenea, polițiștii au verificat, în vederea respectării măsurilor de siguranță,379 de mijloace de transport, 100 dintre acestea fiind mijloace destinate transportului public în comun.” a transmis IPJ
Aseară, in jurul orei 23.15 polițiștii băcăuani, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au întrerupt activitatea unui bar care se desfășura în spațiu închis, în mun. Bacău, încălcând prevederile legale cu privire la respectarea programului de lucru. În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau 20 de persoane, iar o parte din acestea fumau în incinta barului.
Activitatea a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente au fost legitimate şi sancţionate contravenţional.
Forţele de ordine au aplicat 24 de amenzi, în valoare de 20.000 de lei. Totodată, faţă de societatea comercială în cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.