Amenzi de 1200 de lei la braconajul piscicol, aplicate de jandarmii Grupării Mobile Bacău

0

Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au desfășurat pe parcursul zilei de vineri, 16 februarie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, în contextul prohibiției în vigoare, pe raza comunei Garoafa, județul Vrancea.

În urma activităților desfășurate pe linia braconajului piscicol au fost verificate peste 30 de persoane și au fost constatate 13 contravenții, fiind aplicate 9 avertismente scrise și 4 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1200 de lei. Totodată, o persoană a fost sancționată contravențional cu amendă de 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Recomandăm, ca de fiecare dată, tuturor celor care sunt pasionați de pescuit să respecte prevederile legale în vigoare.” au transmis jandarmii

–––––––

 Reamintim tuturor că în perioada 1 februarie – 20 martie 2024 este prohibiție la știucă, iar în perioada 9 aprilie – 7 iunie 2024, inclusiv, este prohibiție generală pentru pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv și familial.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.