La data de 16 septembrie a.c, în jurul orei 22.30, polițiștii băcăuani au fost sesizaţi de către un tânăr de 15 ani, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea bisericii de pe Calea Republicii din municipiul Bacău, împreună cu alţi tineri, au fost ameninţaţi cu un cuţit de un bărbat necunoscut.
La faţa locului, polițiștii au identificat 5 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani.
S-a procedat la efectuarea de verificări în zonă, ocazie cu care, la scurt timp, a fost identificat un bărbat, de 31 de ani, asupra căruia, au fost găsite două cuţite.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoare.
Totodată, s-a dispus reţinerea bărbatului pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.