Ambasadorul Poloniei, in vizita la Bacau

0

Prefectul judeţului Bacău, domnul Claudiu-Octavian Şerban a primit miercuri, 21 noiembrie 2012, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Dragoş Benea, vizita Ambasadorului Poloniei în România, Excelenţa Sa Marek Szczygiet, însoţit de directorul Firmei Barlinek – filiala Oneşti, Pawel Adamczyk, unul din marii investitori polonezi în România şi Europa.

Interesul pentru Bacău vine dintr-o relaţie istorică de veacuri cu Polonia şi din buna colaborare şi ospitalitatea autorităţilor publice locale în dezvoltarea investiţiilor firmei Barlinek în Oneşti şi Bacău pentru fabricarea de produse din lemn, pe fondul unei fructuoase colaborări între premierul României Victor Ponta şi premierul Poloniei Donald Tusk, în calitate de membri în grupul prim-miniştrilor statelor UE „Prietenii coeziunii”.

Excelenţa Sa Marek Szczygiet, Ambasadorul Poloniei în România, se află la prima sa vizită în Bacău şi s-a arătat deschis unei colaborări pe termen lung între cele două state dar şi între oraşe similare, astfel de parteneriate dezvoltându-se şi cu alte oraşe din România precum Suceava, Timiş, Mureş, Cluj, Iaşi.

„Sunt interesat să susţin proiectele de colaborare şi parteneriat cu oraşe din România şi să acord sprijin pentru găsirea partenerilor în Polonia, pe măsura deschiderii şi interesului autorităţilor publice locale, care au un rol foarte important în dinamizarea sau, dimpotrivă, încetinirea procesului de dezvoltare economică şi socială bazat pe investiţii. Merită folosiţi banii europeni pentru proiecte interregionale care se referă la oportunitatea creării şi colaborării unor grupe de regiuni din diverse ţări. Ştiu că Guvernul Ponta sprijină investitorii străini. În România sunt 650 de firme cu capital polonez, ce au de la 1 angajat la peste 1500 de angajaţi, cum sunt firmele Barlinek, Ceresit, ori Supermarketul Profi. Îmi exprim speranţa că investitorii se vor bucura de deschidere din partea autorităţilor publice locale pentru eliminarea obstacolelor din calea procesului de producţie. E în interesul nostru comun ca să fie create cât mai multe locuri de muncă iar Polonia este o ţară care investeşte în afară.”, a declarat Excelenţa Sa Marek Szczygiet.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.