Agresor identificat de jandarmi în Gara din Bacău

0

Vineri, în jurul orei 19.45, un echipaj de jandarmerie a fost sesizat de un bărbat în vârstă de 33 de ani din Botoșani cu privire la faptul că a fost agresat de un bărbat în gara din municipiul Bacău.


Jandarmii băcăuani au reuşit în scurt timp să-l identifice pe bărbatul în vârstă de 51 de ani, din municipiul Bacău, care corespundea semnalmentelor furnizate de bărbatul agresat.


De asemenea, jandarmii i-au acordat primul ajutor persoanei vătămate și au asistat-o până la sosirea unei ambulanțe, care a transportat-o la spital în vederea acordării asistenței medicale de specialitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că agresiunea a avut loc pe fondul unei discuții în contradictoriu între bărbat și agresor, acesta lovindu-l în zona feței.


Jandarmii i-au întocmit băbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”, acestea fiind înaintate ulterior organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.