Traficul aerian din România a continuat să crească și în luna iunie 2025, potrivit datelor centralizate de Asociația Aeroporturilor din România. La nivel național, au fost înregistrați 2.579.416 pasageri, cu 6% mai mult față de aceeași lună a anului trecut și cu 18% peste nivelul din iunie 2019, anul de referință anterior pandemiei. Cel mai mare volum de trafic s-a înregistrat, ca de obicei, pe Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, cu aproape 1,5 milioane de pasageri.
Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a înregistrat o evoluție pozitivă în iunie, cu un total de 42.133 de pasageri, în creștere cu 10,83% față de luna mai, când au fost înregistrați 38.017 pasageri. Această evoluție plasează aeroportul băcăuan pe locul 9 la nivel național, în fața aeroporturilor din Brașov, Oradea, Târgu Mureș sau Constanța. Creșterea se datorează atât sezonului estival, cât și menținerii unor rute externe constante operate de companiile low-cost.
Clasamentul pe luna iunie este dominat de Aeroportul Otopeni (1.488.272 pasageri), urmat de Cluj (338.756), Iași (211.008), Timișoara (133.828) și Suceava (76.475). Dintre aeroporturile medii și mici, Craiova, Sibiu și Băneasa au raportat, de asemenea, cifre semnificative, cuprinse între 58.000 și 62.000 de pasageri.



curse spre Germania?