Aeroportul Bacău vrea 2 milioane de euro de la ASTRA Asigurări, societatea magnatului Dan Adamescu

0

Regia Aeroportul Internațional Bacău a deschis o acțiune în instanță împotriva asiguratorului ASTRA Asigurări. Aflat pe rolul Tribunalului Bacău, litigiul vizează recuperarea de către Regie a 2 milioane de euro, garanția de bună execuție a lucrărilor depusă de Blue Air în contractul de concesionare a aeroportului internațional. În condițiile în care lucrările nu s-au mai realizat, pe fondul eșecului concesionării, Regia aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Bacău vrea să obțină în instanță executarea garanției de 2 milioane de euro, în contextul în care asiguratorul nu a virat suma de bani la solicitarea acesteia. Numele companiei ASTRA Asigurări se află în mijlocul mai multor controverse financiare, dar și a unor investigații derulate de procurorii DNA. În februarie 2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lua în colimator ASTRA Asigurări, sub suspiciunea că firma subestimase daunele cu 40 la sută. 

Aeroport-Bacau-lucrari-6Aeroport lucrari 1Scrisoarea de garanție a cărei executare este cerută de Regia Aeroportuară a fost emisă în noiembrie 2011, fiind valabilă 24 de luni. Potrivit acțiunii intentate de Regie, „riscul asigurat s-a produs”, oficialii reclamând că asiguratorul avea obligația sî plătească garanția în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării unei solicitări în acest sens. Deși polița este validă, conform Regiei Aeroportuare, asigurătorul nu a plătit scrisoarea de garanție de bună execuție a lucrărilor.

Blue Air era obligată prin contractul de concesionare a Aeroportului Bacău să realizeze lucrări în valoare de cel puțin 45 de milioane de euro. Între acestea se numărau construirea unui nou terminal (14 milioane de euro), a unui turn de control (2,3 milioane de euro), dar și a unei noi platforme pentru aeronave la standarde europene. Obligațiile asumate de Blue Air prin contractul de concesiune nu s-au mai realizat, șantierul de la aeroport fiind azi abandonat.

„Prejudiciul nostru este cu mult peste valoarea poliței de 2 milioane euro, dar nu putem solicita de la asigurator mai mult decât prevede scrisoarea de garanție”, se precizează în acțiunea depusă la Tribunalul Bacău de Regia Aeroportul Internațional. Litigiul vizând executarea scrisorii de garanție se derulează în paralel cu cel privind rezilierea contractului de concesiune, CJ Bacău preluând aeroportul de la societatea controversatului afacerist Nelu Iordache.

La începutul lui mai 2014, în baza unei înțelegeri administrative, CJ a scos la licitație contractul de modernizare a Blue Air avion BcAeroportului Bacău. Lucrările vor fi finanțate, în parteneriat, de CJ și Municipalitatea Bacău, în procente egale 50/50. termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 23 iunie, zi în care va avea loc și deschiderea acestora. Din valoarea totală estimată, proiectarea și execuția au fost evaluate la 54,4 milioane lei, restul până la 57 milioane lei reprezentând o sumă pentru acoperirea cheltuielilor diverse și neprevăzute. 

ASTRA Asigurări, societate de la care Regia Aeroportuară vrea să obțină cele 2 milioane de euro, este controlată de controversatul om de afaceri Dan Adamescu. În urmă cu două săptămâni, DNA a efectuat mai multe percheziții la firmele omului de afaceri, în cadrul unei anchete mai ample legate de 4 judecători de la Tribunalul București arestați pentru corupție.

ASTRA Asigurari este controlata de The Nova Group Investments Romania SA – 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL – 27,02%, alături de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,3% din capitalul social. The Nova Group Investments Romania si Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de Adamescu.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.