Aeroportul Bacau va primi bani de la Comisia Europeana pentru pierderile din pandemie

0

Comisia Europeană a aprobat, joi, o schemă românească în valoare de 4,3 milioane de euro (21,37 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor economici care administrează aeroporturi în contextul pandemiei de coronavirus.

Schema a fost aprobată în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat, amendat la data de 18 noiembrie 2021. Potrivit acestei scheme, sprijinul public va lua forma unor granturi directe.

Măsura va fi deschisă pentru operatorii economici care administrează aeroporturile din Bacău, Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava şi Aeroportul Internaţional din Timişoara. Schema de ajutor este destinată să le acopere pierderile pe care le-au înregistrat în perioada ianuarie-iunie 2022 şi să îi ajute să îşi continue activităţile în timpul şi după pandemie.

Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat„, precizează executivul comunitar.

Anterior, în luna decembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat o altă schemă românească în valoare de 10,3 milioane de euro (51,5 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor economici care administrează aeroporturi în contextul pandemiei de coronavirus. 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.