Adaposturile oamenilor strazii din zona Aprodu Purice au fost desfiintate

0

Poliția Locală a Municipiului Bacău acționează zilnic pentru identificarea persoanelor fără adăpost, în acest sens fiind identificate de la începutul anului până în prezent, un număr de 42 persoane care și-au improvizat adăposturi în anumite zone ale municipiului Bacău.

Astfel, astăzi, 03.04.2019, în jurul orei 07.30, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanei s-au autosesizat cu privire la faptul că pe strada Aprodu Purice, două persoane și-au improvizat un adăpost.

Au fost identificați numiții S.T de 46 ani și T.C de 56 de ani ambii din Municipiul Bacău, cunoscuți ca „oameni ai străzii”.

Pentru asigurarea unui climat de conviețuire socială civilizat polițiștii locali au luat, în acest caz, măsura igienizării locației respective.

„Pe această cale, rugam cetățenii municipiului Bacău, ca atunci când observă persoane din categoria celor defavorizate, care stau în scări de bloc sau în locații improvizate, să apeleze Dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0234/986, pentru a se lua măsurile conform competenței.” se arata intr-un comunicat al Politiei Locale Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.