Actiuni pentru mentinerea climatului de siguranta civica in localitatile urbane din judet

0

Peste 280 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea fraudelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au acționat, ieri și azi, în municipiile și orașele județului pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranață publică, combaterea și prevenirea faptelor de natură contravențională și infracțională.

În cadrul activităților defășurate au fost constatate 21 de infracțiuni, au fost depistate 19 persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni și au fost aplanate 19 stări conflictuale.

Polițiștii au legitimat aproximativ 1560 de persoane, dintre care 103 au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.

În aceste două zile, polițiștii au constatat peste 650 de încălcări ale prevederilor legale și au aplicat tot atâtea sancțiuni contravenționale în valoare totală de 172.361 lei.

Din cele 650 de sancțiuni contravenționale, 232 au fost aplicate participanților la traficul rutier, din care 227 pentru depășirea limitei legale de viteză, 99 au fost aplicate unor cetățeni pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și 54 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990.

De asemenea, au fost verificate 96 de autovehicule, au fost reținute 29 de certificate de înmatriculare și un număr de 23 permise de conducere.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.