La data de 12 mai a.c., polițiștii Postului de Poliție Găiceana au desfășurat o activitate preventivă pentru prevenirea fenomenului de absenteism/abandon şcolar, în cadrul Şcolii Generale Găiceana.
La activitate au participat elevi, cadre didactice şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Totodată, elevilor le-a fost prezentată autospeciala de poliţie, iar împreună cu reprezentanţii Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă, a fost prezentată autospeciala pentru stingerea incendiilor, fiind făcută şi o simulare de incendiu.
De asemenea, polițiștii au participat la întrunirea „UNICEF Biblioteca Vie”, unde alături de elevii claselor a VI-a şi a VII-a au fost puse în discuţie fenomenul absenteisnului/ abandonului şcolar, fiindu-le prezentate şi aspecte cu privire la profesia de polițist.
40 de elevi au primit sfaturi preventive de la polițiști.