La data de 08/09 februarie a.c., în intervalul orar 21.00-01.00, poliţiştii băcăuani au acţionat pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă pe raza municipiilor Bacău, Onești, Moinești şi a orașelor Comănești, Dărmănești și Stațiunea Slănic Moldova.
Polițiști de investigaţii criminale, de ordine publică, rutieră, criminalişti, poliţişti de la economic şi pentru acţiuni speciale, împreună cu poliţişti locali şi jandarmi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violență în zona barurilor, discotecilor, unităților de alimentație publică cu program prelungit.
În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au verificat 69 de unităţi de alimentaţie publică şi 237 de autovehicule, fiind legitimate 678 de persoane. Totodată, au fost aplanate 8 stări conflictuale, au fost prinşi în flagrant 4 autori de infracţiuni.
Poliţiştii au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.630 de lei.
De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost confiscate bunuri în valoare de 2.017 lei.
Exemple: Poliţiştii au depistat într-un bar de pe raza comunei Agăş, trei minori care consumau băuturi alcoolice. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991.
Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate la două societăţi comerciale din comuna Agăş, au fost identificate peste 70 de sticle de băuturi alcoolice pentru care nu existau documente de provenienţă. Cei doi administratori au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 6000 de lei şi s-a dispus confiscarea valorică a sumei de 480 de lei.
De asemenea, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională la o societate comercială din Bacău în urma constatării unor nereguli privind existenţa şi implementarea analizei de risc, în valoare de 2000 de lei.