Acțiune operativă în mediul urban şi rural, organizată de Poliția Municipiului Moineşti

0

           În perioada 29-30 ianuarie a.c., polițiștii moineşteni, împreună cu specialişti în domeniul silvic şi jandarmi, au acţionat pe raza de competenţă, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural pentru menținerii ordinii și liniștii publice, prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de material lemnos, a infracţionalităţii stradale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au efectuat două percheziţii domiciliare, au identificat 5 autori de infracţiuni și au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.897 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 9 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Exemple: Poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţa unui bărbat de 40 de ani, din comuna Ghimeş-Făget şi la sediul unei societăţi comerciale, de pe raza aceleaşi localităţi, ocazie cu care au fost verificate stocurile de material lemnos scriptice cu cele faptice.

Totodată, poliţiştii au probat activitatea infracţională a trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, toţi din mun.Moineşti, cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.