Acțiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. 5 persoane străine au fost depistate cu ședere ilegală

0

Ieri, 03 iulie a.c, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău, în colaborare cu polițiști ai Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău și ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Bacău, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, Direcţiei de Sănătate Publică Bacău şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Maior Constantin Ene” Bacău au desfășurat activități de verificare și control a respectării legislației în vigoare de către reprezentanții unor societăți comerciale din județ, beneficiare de forță de muncă străină.

          Au fost verificați 119 cetățeni străini din punct de vedere al valabilităţii documentelor de şedere.

          5 persoane străine au fost depistate cu ședere ilegală pe teritoriul României. Astfel, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău au luat măsura îndepărtării acestora de pe teritoriul țării noastre prin decizie de returnare valabilă 15 zile.

          În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 77.600 de lei, din care 3 conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, 2 în baza H.G 984/2005 privind normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, 2 la H.G 857/2011 privind normele din domeniul sănătăţii publice, 5 conform O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România.

          Scopul activităților a fost acela de a preveni și de a combate migrația ilegală, prin descurajarea comiterii de fapte ilegale asociate acestui fenomen, verificarea respectării legislației privind șederea și încadrarea în muncă a străinilor în România, precum și pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și alte încălcări ale legislației pe linie economică.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.