Actiune in sistem integrat in Bacau. Au fost aplicate 58 de amenzi in valoare de peste 10.000 lei

0

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bacău împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial pentru controlul în Transportul Rutier Suceava, Registrului Auto Român, Direcției Silvică Bacău, Oficiului Român pentru Imigrări, au acționat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

La data de 11 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bacău și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial pentru controlul în Transportul Rutier Suceava, Registrului Auto Român, Direcției Silvică Bacău, Oficiului Român pentru Imigrări, au acționat în sistem integrat pe linia creşterii gradului de disciplină rutieră în rândul tuturor categoriilor de participanţi la trafic, verificării transporturilor de deşeuri, transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, contrabandă şi defecţiuni tehnice.

Au fost legitimate în total, 125 de persoane, au fost verificate 106 autovehicule, 4 transporturi de material lemnos și 19 transporturi de persoane și marfă, fiind aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.820 lei, a fost reținut un permis deconducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Exemplu:

La data de 11 martie a.c.,în jurul orei 16:13,  a fost identificat în trafic un bărbat de din comuna Mărgineni, care a condus un autoturism pe strada Calea Moineşti din mun. Bacău, care prezenta defecţiuni la sistemul de iluminare şi anvelope uzate peste limita admisă. De asemenea autoturismul prezenta elemente de caroserie deteriorate (cu urme de rugină) şi defecţiuni la sistemul de evacuare. Abaterile au fost constatate în prezenţa R.A.R.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 2 puncte amendă şi măsura tehnico-administrativă de reţinere a certificatului de înmatriculare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.