Actiune desfasurata de politisti, in salina de la Targu Ocna, pentru prevenirea infractionalitatii

0

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat activități preventive care au avut ca scop creşterea gradului de informare a cetățenilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale.

 Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de proximitate de la Poliția Stațiunii Tg Ocna au transmis informații cu caracter preventiv turiștilor aflați în Salina Târgu Ocna. Mesajele transmise au avut ca scop prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (furturi din locuință, tâlhării, înșelăciuni).

Alături de polițiști, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, au  transmis mesaje preventive pe linia prevenirii consumului de noi substanțe psihoactive și prevenirii traficului de persoane, informații ce se subscriu campaniei naționale ”FII LIBER!!!”.

Polițiștii de prevenire au informat în această săptămână și cetățenii din municipiul Bacău cu sprijinul asociațiilor de proprietari, în cadrul campaniei ”LOCUINȚE ÎN SIGURANȚĂ!”, subliniind modalitățile de autoprotecție și evitarea victimizării.

În toate activitățile desfășurate, polițiștii nu au uitat să reamintească cetățenilor importanța purtării măștii de protecție cu sloganul POARTĂ MASCA… PENTRU SIGURANȚA TA ȘI A MEA!”. Transmiterea acestui mesaj de informare și conștientizare este realizat în contextul creșterii numărului de cazuri noi de persoane confirmate, cât și a numărului de decese înregistrate pe raza județului Bacău, având ca și cauză infectarea cu noul coronavirus (COVID 19).

 

 

 

 

 

 

Comunicat de presa IPJ


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.