La data de 04 martie a.c., 79 de polițiști din cadrul secţiilor de poliţie rurală au acţionat pe raza celor 46 de comune din subordinea Poliţiei municipiului Bacău, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, a delictelor silvice, precum şi pe linia respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
S-a acţionat pe un număr de 121 de drumuri judeţene şi comunale, unde au fost instituite 15 filtre şi au fost verificate 39 de unităţi economice.
Pe parcursul activității, polițiștii au legitimat 915 persoane și au oprit în trafic pentru controlul documentelor 680 de autovehicule, din care 24 înmatriculate în alte state. Astfel, au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenționale, dintre care 40 la Legea 61/1991 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, 258 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 18 la H.G 984/2005 privind normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și 4 sancţiuni la Legea 171/2010 pentru încălcarea normelor la regimul silvic, în valoare totală de 106.455 de lei.
Poliţiştii au reţinut, de asemenea, 8 permise de conducere şi 15 certificate de înmatriculare, au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale căruţaşilor, 15 bicicliştilor şi 7 pietonilor.