La data de 28.08.2013, în jurul orei 16.50, în timp ce Vasile L., de 37 de ani, din comuna Secuieni, conducea un autovehicul pe strada Vadul Bistriței din municipiul Bacău, l-a surprins şi accidentat pe Pavel J., de 53 de ani, din Bacău, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, pe langă o bicicletă.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea acesteia.
Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul vitimei și negativ în cazul conducătorului auto.
Totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.