La data de 30.07.2013, in jurul orei 06.30, A. Constantin, de 53 de ani, din Iasi, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii din Bacău, a surprins şi accidentat pe S. Marius, de 30 de ani, din comuna Stănișești, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzator.
În urma evenimentului rutier S. Marius a fost transportată la Spitalul Judetean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea.
Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezulatele au fost negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.