Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool si a vitezei

1


La data de 18.05.2013, Ovidiu R., de 21 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Alexandru Șafran către strada Narciselor, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la trecerea la nivel cu cale ferată a pierdut controlul autovehiculului,  a pătruns pe sensul opus, unde a intrat in coliziune cu stâlpul indicatorului “Trecere la nivel cu cale ferată, simplă fără bariere” și a fost proiectat în laterala dreaptă a unei autoutilitare.

În urma evenimentului rutier s-au înregistrat doar pagube materiale.

R. Ovidiu a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat  probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză se efectuează cercetări față de R. Ovidiu, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică peste limita legală.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.