La data de 12.12.2013, în jurul orei 03.30, în timp ce C. Eugen, de 59 de ani, din judeţul Botoşani, conducea o autospecială pe strada Chimiei din municipiul Bacău, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, la efectuarea virajului la dreapta, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat.
În urma evenimentului, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale şi pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei întrucât, rezulatul la testarea cu aparatul etilotest a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi vătămare corporal din culpă.