La data de 13.08.2012, în jurul orei 07.10, în timp ce Alexandru B., de 23 de ani, din Bacău, conducea o autoutilitară pe D.N.2 G, pe raza comunei Ardeoani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară condusă de Jănel L., de 59 de ani, din Bacău.
În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto Alexandru B., care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău şi a pasagerei din acelaşi autoturism Lavinia S., de 23 de ani din Comăneşti, care a fost transportată la Spitalul Moineşti. Ambele victime au necesitat internarea.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.