Accident pe podul de la Narcisa. Un motociclist a ajuns la spital.

9

Pe Calea Republicii, la data de 08.08.2013, în jurul orei 02.00, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din cerecetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că Gheorghe B. de 45 de ani, din municipiul Roman, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Republicii, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de Radu S. de 29 de ani, din Bacău.

În urma impactului motociclistul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi a rămas internat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. Celor doi conducători de vehicule le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşiri infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

9 comentarii

  1. Cu strazile din romania prost semnalizate vom avea multe victime pe acest tronson de drumlipseste cu desavrsire linia continua iar soferi asa zisi profesionisti din Judetul Neamt le place sa conduca pe contra sens si sa mai fuga si de la locurile accidentelor.

    Acest tip de soferi nu au ce cauta pe strazile publice din Romania.

    • Am ajuns la un min dupa accident si stupoare in coloana de masini erau cei mai multi ucrainieni si animalele erau indignate de ce stau in coloana si nu-i lasa sa treaca mai repede,au trecut nu peste mult timp peste resturile de la accident fara sa reduca macar cand omul ala era in agonie.Cine draqu i-i lasa pe astia in Romania daca l-e trebuie viza sa intre,asa ar trebui sa pateasa toti acei care i-au ”ajutat”cu vize pe sovietici sa intre-n ROM,sa fie lasati sa moara pe marginea drumului calcati de tot de raketii astia.

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.