În timp ce C. Vasile, de 46 de ani, din judeţul Suceava, conducea o autoutilitară pe Bulevardul Unirii din Bacău, la data de 23.11.2013, în jurul orei 10.30, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de autovehiculul care se deplasa în faţa sa şi în încercarea de a evita impactul, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de către A. Constantin, de 69 de ani, din municipiu.
În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 69 de ani care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngijiri medicale.
Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative pentru ambii conducători auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.