Accident mortal pe E85, in Sascut. Soferul era baut si fara permis

0

La data de 23 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a decedat şi una a necesitat îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E 85, în afara localităţii Sascut, pe fondul consumului de alcool a intrat în coliziune cu un atelaj hipo.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi decesul unui bărbat de 38 de ani, pasager în autoturism.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătoruluiauto, acesta a indicat valoarea de 0,90mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul căruţaşului 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificări a rezultat că tânărul de la volanul autoturismului nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, conducerea fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice şi conducerea sub influenţa alcoolului.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.