La data de 17 martie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 44 ani, din comuna Livezi, în timp ce conducea un atelaj hipo pe DN 11, cu direcția Bacău – Onești, transporta în partea din spate a atelajului un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, care s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, pe marginea sensului de mers Bacău-Onești.
În urma impactului, victima a suferit vătămări în zona capului, echipajul de ambulanță prezent la fața locului constatând decesul acestuia.
Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.