La data de 07 martie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 11.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 39 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă pe DN 11, în afara localităţii Măgura, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, autotractorul oprindu-se oblic faţă de axul drumului.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde a refuzat recoltatea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.