La data de 10.04.2013, în jurul orei 23:00, A. Marius, de 22 de ani, din comuna Zemeş, în timp ce conducea un autoturism pe DC 180A, din comuna Zemeş, l-a surprins şi accidentat pe D. Laurenţiu, de 18 ani, din județul Neamţ, care s-a angajat neregulamentar în traversarea părţii carosabile.
În urma impactului, D. Laurenţiu, care se afla în stare de ebrietate, a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News