La data de 19.08.2013, în jurul orei 13.15, Iulian R., de 33 de ani, din Bacău, în tmp ce conducea un autoturism pe aleea care face legatura intre strazile 9 Mai si Mărășești, la intersectia cu strada 9 Mai, a efectuat viraj la stanga și nu a acordat prioritate de trecere, unui autoturism condus regulamentar de C. Dragoș, de 24 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului autoturismul condus de C. Dragoș a fost proiectat pe postamentul fântânii arteziene din zonă. Pasagera de pe locul din dreapta față din acest autoturism, C. Gabriela de 45 de ani, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
au mai fost vreo 2 cu multi ani in urma…
e primu din cate stiu eu
Cred ca e primul care reuseste sa urce o masina acolo, sau ma insel.