La data de 30.09.2013, în jurul orei 10.00, pe DN 2, în afara localităţii Faraoani, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia o persoană a fost rănită.
În urma cercetărilor de la faţa locului, s-a stabilit că în timp ce B. Ştefan, de 37 de ani, din judeţul Suceava, conducea un autoturism, a surprins şi accidentat pe F. Clara, de 34 de ani, din localitate, care conducea o bicicletă şi a pătruns pe DN 2, de pe un drum lateral, fără să se asigure şi fără să acorde prioritate.
Femeia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.