Trei persoane, printre care o fetiță de cinci ani, au fost grav rănite duminică, într-un accident rutier produs pe DN 11A, între localitățile Adjud și Urechești. Victimele, membri ai aceleiași familii, au fost transportate în cele din urmă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bacău, din cauza gravității leziunilor.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 14:08. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului au rezultat trei victime: un bărbat de 39 de ani, o femeie de 39 de ani și fiica lor, în vârstă de 5 ani.
La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SAJ Adjud și un echipaj SMURD. Cadrele medicale au constatat că victimele prezentau traumatisme severe, inclusiv traumatisme cranio-cerebrale, fracturi costale și ale membrelor, precum și traumatisme abdominale și toracice.
Toate cele trei persoane au fost evaluate, stabilizate și transportate inițial la Spitalul Municipal Adjud. Ulterior, având în vedere starea gravă a acestora, medicii au decis transferul către Spitalul Județean de Urgență Bacău, sub monitorizare medicală strictă.
Fetița de 5 ani, aflată în stare cea mai gravă, a fost transportată cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă tip C2, cu medic la bord. Ceilalți doi adulți au fost transferați cu echipaje SAJ, sub supraveghere medicală permanentă.

