Accident grav in comuna Agas. Doua persoane au ajuns la spital

0

Luni, 03 aprilie 2017, la ora 15:04, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău a fost anunțat, prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență112, despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Agăș, între un autocamion, condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani și un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 36 de ani. Imediat, la locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău și Moinești și a Gărzii de Intervenție Comănești (o autospeciala de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD).

La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat faptul că, în urma coliziunii au rezultat două victime aflate în autoturism, din care una era încarcerată (conducătoarea auto, în vârstă de 36 de ani). Pompierii salvatori băcăuani au acționat pentru descarcerarea persoanei din autoturism şi la predarea acesteia către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, împreună o minoră, în vârstă de 11 ani, aflată în autoturism în momentul producerii accidentului.

Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Moineşti.

Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire și stingerea incendiilor, au deconectat bornele de la acumulatorii celor două vehicule și au degajat partea carosabilă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.