Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 17.11.2013, în jurul orei 02.00, despre faptul că pe DN 15, în localitatea Hemeiuş, s-a produs un accident de circulaţie cu victimă. Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că Ionuţ C., de 29 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pe fondul vitezei şi a consumului de alcool, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturant în afara părţii carosabile, avariind un autovehicul parcat şi gardul unui imobil.
În urma evenimentului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngijiri medicale și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării de ebrietate în care se afla.
Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că Ionuţ C. deţine un permis de conducere provizoriu, eliberat de autorităţile din Marea Britanie şi care nu-i dă dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o peroana în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis.