La data de 06 mai a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii au acționat pe D.N. 2, în afara localității Nicolae Bălcescu pentru a stabili împrejurărilor producerii unui accident rutier cu victime.
Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști a rezultat că un tânăr de 25 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe directia Adjud-Bacău, nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula pe aceeași direcție și era condus de o persoană de sex feminin de 38 de ani, din județul Vrancea.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 25 de ani și trei pasageri din autoturismul condus de acesta au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău și nu au rămas internați.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.