La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier cu victime, pe DN 12 A, în comuna Palanca.
Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 35 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DN12A, în interiorul localităţii Palanca, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 31 de ani, din județul Harghita.
În urma impactului, cei doi conducători auto și cei doi pasageri, de 23 și 26 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, au fost transportați la Spitalul Orașului Comănești pentru îngrijiri medicale.
Ambilor conducători auto le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.